BIZCITY.RO
4 mai 2009

Am invatat cu timpul sa gestionam, mai bine sau mai prost, majoritatea lucrurilor. Multi au invatat sa gestioneze chiar si riscul. Prea putini insa isi pun problema sa gestioneze angajamentele.

Gestionarea angajamentelor reprezinta un punct esential in metodele consultantului chilian Fernando Flores. Acesta a facut doi ani de puscarie sub Pinochet, dupa ce fusese ministru de finante in guvernul lui Salvador Allende, pentru a ajunge mai apoi un membru de seama al senatului chilian. Gloria si popularitatea sa provin insa din activitatea desfasurata intre aceste doua momente. Dupa ce si-a pus la punct, in anii de puscarie, metodele sale radicale de gandire potrivite pentru companiile care isi doresc cu adevarat succesul, inainte de a reveni in politica, a lucrat pentru diferite companii. (Sa nu intrebati de onorarii. S-ar putea sa vi se para ametitoare.) Un adevarat magician al corporatiilor nu accepta politica pasilor marunti, stagnarea de teama schimbarii…

Schimbarile majore necesita evolutii rapide. Viteza nu este insa tocmai prietena controlului perfect. In acest sens, pilotul de curse Mario Andretti spunea ca, daca lucrurile par a fi sub control, inseamna ca nu mergi destul de repede.

A merge repede inseamna insa a risca. Cat iti poti permite sa risti? Exact atat cat iti permiti sa pierzi! Pentru ca a risca nu inseamna sa te joci cu falimentul, ci, dimpotriva, sa te pregatesti, inclusiv in cazul in care ai pierdut, sa risti din nou. Dar sa risti nu inseamna nici sa te feresti de esec, ci sa maximizezi sansa reusitei. Ori tocmai aici intervine importanta angajamentelor…

Exista o arta de a evita angajamentele, asa cum exista si o practica a trecerii lor in uitare. Billy Glennon, care isi organizeaza managementul conform metodelor lui Flores, considera ca majoritatii organizatiilor le lipseste urmarirea respectarii promisiunilor. Daca managementul il centrezi pe angajamente, discutiile si sedintele ar trebui sa devina dialoguri pentru actiune. Dupa cum arata Phil Blackburn si Phil Dourado fluxul de actiune se reduce in esenta la trecerea de la solicitarea de actiune la declararea solicitarii ca satisfacute, prin mai multi pasi, nu numai la declararea actiunii ca incheiate. Din acest lant lipseste de obicei cate o veriga si astfel se pierd schimbarile ce ar trebui sa fie radicale.

Intr-o lume in care totul a ajuns sa se schimbe mereu mai repede si, mai ales, intr-o criza care bulverseaza lumea in ansamblul ei, schimbarile radicale se impun din ce in ce mai stringent, in din ce in ce mai multe situatii. Dar incercarea nu e totuna cu reusita. In plus, o incercare ce declanseaza un proces care ulterior va fi uitat poate provoca chiar mai mult rau. Pentru a evita o asemenea situatie este necesara o gestiune clara a angajamentelor. Din pacate, contrar aparentelor, aceasta practica lipseste si in cadrul firmelor, si in cadrul administratiilor, si in cel al politicii.

Dar schimbarile radicale necesita, pentru a avea sanse de reusita, o comunicare de exceptie, atat in cadrul organizatiei, cat si in afara acesteia. Iar o comunicare clara si eficienta necesita inainte de toate o urmarire atenta a realizarii angajamentelor. In lipsa acestei gestiuni, comunicarea va fi ori evitata ori nu va fi sustinuta de realitate. Si intr-un caz si intr-altul rezultatele risca sa fie negative.

Aceste probleme de comunicare devin cu atat mai importante si mai complexe cu cat comunicarea, PR-ul intern si extern devin pe zi ce trece tot mai puternic interconectate. O schimbare radicala nu are sanse reale daca nu sunt capacitati toti membri organizatiei. Dar rezultatele schimbarii depind de reactia publicurilor externe. Iar cele doua publicuri sunt mereu mai strans legate.

Putem contempla criza sau putem cauta schimbarile radicale prin care o putem depasi mai usor. Putem promova un PR al crizei, un gen de contemplare si de posibile interpretari ale crizei, sau un PR al acestor schimbari radicale. Ne putem adanci in criza sau putem iesi din ea. Este o alegere care face diferenta. Diferenta intre firme, intre partide, intre tari. Iar intr-o perioada de criza, diferentele nu scad, ci cresc.

Puteti citi articolul si pe bizcity.ro.